Magistraţii instanţei supreme au decis, miercuri, să restituie dosarul Mineriadei la procurori, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Decizia poate fi contestată. Printre inculpaţi se numără fostul şef al Şcolii de Poliţie Slatina, la începutul anilor ’90, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu.

Generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu este inculpat pentru fapte pe care le-ar fi săvârşit pe când era comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne.

Dobrinoiu este acuzat de aceleaşi fapte ca şi următorii inculpaţi:  amiral (rez.) Emil Dumitrescu, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Benedict Ionescu, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională; Adrian Sârbu, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru; Miron Cozma, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”; Matei Drella, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Plăieș Cornel Burlec, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;  general (rez.) Petre Peter, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, restituirea dosarului Mineriadei la parchet, fiind anulate ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor, dar şi toate probele din rechizitoriu.

Decizia a fost pronunţată în şedinţa de miercuri, la care au avut acces părţile din dosar.

După încheierea şedinţei, soluţia pronunţată de instanţă a generat un val de nemulţumiri în rândul părţilor civile din dosar, care acuză „injustiţie”.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

În dosar au fost introduse drept părţi responsabile civilmente mai multe instituţii ale statului, precum Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.

Articolul precedentDECIZIA instanţei în cazul bărbaţilor din Corabia care au bătut, jefuit şi şantajat un bărbat
Articolul următorRegal teatral de şapte zile, la Caracal. Festivalul este dedicat memoriei lui Marin Moraru