Fundația OvidiuRo a lansat astăzi la Slatina proiectul „Fiecare copil merită o poveste”, prin intermediul căruia mai multe grădinițe din medii defavorizate vor fi dotate cu mici biblioteci, iar 1.250 de copii vor primi câte o carte ilustrată.

Programul își propune să le dezvolte celor mici dorința de a asculta povești și de a admira cărți, iar dascălilor să le explice cât de importantă este lectura în formarea preșcolarilor. „Astăzi lansăm și în județul Olt programul „Fiecare copil merită o poveste” și am dori să le transmitem tuturor dascălilor  să citească cât mai mult cu copiii, să aleagă cărți frumoase, amuzante, să încurajeze și părinții să fie parteneri cu noi pentru că putem împreună să descoperim cărți noi, să asigurăm cărți bune pentru copiii mici. Intenționăm, în perioada vacanței de vară, să facem echipe mixte, educator-învățător, astfel încât în special în comunitățile din mediul rural să organizăm ateliere de vară, unde vor fi și alte cărți decât cele pe care le oferim astăzi”, a spus Maria Gheorgiu, cofondator Fundația OvidiuRo.

Parteneri în proiect, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au accentuat și ei rolul cărților în educația copiilor mici. „Este un program derulat de Asociația OvidiuRo, împreună cu Ministerul Educației, în care Inspectoratul Școlar Olt este partener. Se intitulează acest program „Fiecare copil merită o poveste” și este vorba despre dotarea unor grădinițe din județul Olt din medii defavorizate cu minibiblioteci și vor fi 1.250 preșcolari care vor primi o carte. Măsura este una deosebit de importantă pentru că, după cum știm, caracterul și personalitatea copilului se formează în primii ani de viață. Consider că metodele pedagogice pe care le folosesc profesorii și educatorii în formarea copiilor trebuie să fie susținute de cărți”, a declarat Adrian Bărbulete, inspector școlar general ISJ Olt.

Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Ministerul Educației, a mai derulat și în Olt proiectul social „Fiecare Copil în Grădiniță”, prin care sute de copii din comunitățile sărace au beneficiat de educație preșcolară și hrană de calitate.

Articolul precedentRecord de angajați la negru în ultima lună. Inspectorii ITM au dat amenzi uriașe
Articolul următorSecție de tenis de câmp la CSM Slatina. Ce planuri are municipalitatea