A fost aglomerație astăzi, la registratura Administrației Județene a Finanțelor Publice. Cei care au lăsat pentru ultima zi depunerea cereri de recuperare a taxei auto au avut ceva de așteptat până să ajungă la ghișeu, însă chiar și așa oamenii au fost mulțumiți că procedura a fost mult simplificată. Acum așteaptă să primească banii în cont, până cel târziu pe 31 martie 2019.

Deși au avut la dispoziție aproape un an să ceară recuperarea taxei auto, au fost mulți olteni care au lăsat pentru ultima zi depunerea documentelor. Așa că astăzi, în ultima zi, au stat la coadă la ghișeele Fiscului, pentru a se asigura că își vor recupera banii. Partea bună este că au fost ajutați de angajații instituției să completeze corect formularele, așa că timpul de așteptare a fost mult redus.

Potrivit datelor centralizate de reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Olt, pot solicita recuperarea taxei auto peste 51.400 de contribuabili din județ. Cu toții vor primi acasă o înștiințare cu suma ce le-a fost restituită în contul bancar indicat pe cerere. „Restituirea sumelor se realizează, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018, pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019 pentru timbrul de mediu pentru autovehicule. Restituirea se va face în ordinea depunerii cererilor”, a spus Mihaela Marinescu, purtătoarea de cuvânt a AJFP Olt.

Articolul precedentAutospecială a SDN Slatina, spartă de hoţi, sub nasul poliţiştilor – FOTO
Articolul următorPrima aprobare pentru construcția unui mall la Slatina. Investiția va fi gata în doi ani