Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a vorbit în cadrul unui interviu acordat Realitatea de Olt despre condiţiile în care vor fi redeschise şcolile, începând cu data de 8 februarie.
Începe şcoala?
Conform datelor de ultimă oră şi informaţiilor primite de la minister, într-adevăr, săptămâna viitoare vom începe şcoala. Pe 2 februarie, va fi probabil un acord comun între cele două ministere, mă refer la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Sănătăţii, astfel încât semestrul al doilea să înceapă faţă în faţă.
Ce condiţii mai sunt de îndeplinit?
Şi de această dată, vom merge pe trei scenarii, dar în mod diferit faţă de data trecută. Acum, pe scenariul verde, raportat la fiecare localitate din fiecare judeţ, toţi elevii vor fi fizic la şcoală. Mă refer la copiii de grădiniţă, cei din clasele I-IV, V-VIII, respectiv liceu. Important este ca rata să fie până în 1 la 1.000 de locuitori. În scenariul galben, ce presupune o incidenţă între 1 şi 3 la 1.000, vor merge la şcoală copiii de la grădiniţă, cei din clasele I-IV şi clasele terminale, a VIII-a, respectiv a XII-a şi a XIII-a. În scenariul roşu, cu rata de incidenţă de peste 3 la mie, vor merge la şcoală doar copiii de grădiniţă şi cei din ciclul primar. Ciclul gimnazia şi cel liceal va trece în online. Dacă, însă, rata de incidenţă va depăşi 6 la 1.000 de locuitori, înseamnă că toată lumea va fi în online.
Decizia se va lua la nivel local?
Decizia se va lua în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde şi eu sunt prezent ca reprezentant al ISJ. Bineînţeles că vom ţine cont de datele pe care le vom primi din judeţ. Judeţul Olt este pe scenariul verde, în acest moment.
Decizia va fi luată pe două săptămâni sau pe o perioadă mai scurtă?
Urmează să se stabilească, probabil că marţi ni se vor da ultimele detalii. În această perioadă, vom ţine foarte mult legătura cu directorii, dar şi cu primarii localităţilor.
Sursa: Realitatea de Olt