Mai multe gospodării din localităţi Negreni şi Mărgineni, care aparţin de oraşul Scorniceşti, au fost inundate, joi seara, în din cauza precipitaţiilor şi a scurgerilor de pe versanţi.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că nu au fost afectate locuinţe.

„Echipaje de pompieri din cadrul Stației Scornicești și Detașamentului Slatina, cu o autospecială prevăzută cu accesorii pentru evacuarea apei, o motopompă remorcabilă,  o motopompă transportabilă și un autocamion de intervenție, acționează în localitățile Negreni și Mărgineni – oraș Scornicești, pentru evacuarea apei din mai multe gospodării. Până în acest moment nu au fost locuințe afectate. Apa provine din precipitații și scurgeri de pe versanți”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

În localitatea Negreni sunt afectate patru gospodării, iar la Mărgineni-Slobozia, aproximativ zece gospodării.

Articolul precedentUn primar din Olt îşi pierde funcţia după ce a fost condamnat cu suspendare pentru delapidare
Articolul următorTensiuni în PNL Olt. Fostul şi actualul preşedinte, protagonişti