Măcelul din rusăneşti
Publicată de Mitu Pruna pe Joi, 29 Noiembrie 2018
Veterinarii DSVSA Olt încearcă, vineri, pentru a treia zi la rând să omoare porcii din localitatea Rusăneşti, unde au fost confirmate trei focare de pestă porcină, după ce miercuri şi joi au fost împiedicaţi de localnici. De această dată, au fost chemate efective numeroase de jandarmi, care au format cordoane umane pentru protejarea veterinarilor.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, Iulian Mihai, a declarat că au fost chemaţi în sprijin şi jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.
„Avem în sprijin și efective de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova. Nu pot să vă dau un număr dar sunt efective suficiente. Până acum n-au fost incidente, situația este sub control. Sprijinim ANSVSA pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Iulian Mihai.
În ciuda prezenţei jandarmilor, sătenii au ieşit în stradă. Oamenii sunt nemulţumiţi că li se ia porcii din gospodării, despre care susţin că sunt sănătoşi, în loc ca autorităţile să se preocupe de mistreţii din pădurile din apropiere. Este cea de a doua zi în care specialiştii DSVSA Olt au venit la Rusăneşti să asomeze toţi porcii, însă marţi aceştia au fost alungaţi de săteni.
Potrivit DSVSA Olt, la nivelul localităţii Rusăneşti au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană. Primarul comunei, Alexandru Chirea, spune că alte 29 de probe au fost luate de la porcii din gospodăriile învecinate focarelor, însă toate au fost negative. Cu toate acestea, s-a luat decizia ca toţi porcii de pe raza localităţii să fie omorâţi.
Aceeaşi acţiune a fost desfăşurată, luni, în localitatea Cilieni, unde au fost ucişi 28 de porci.