Policlinica Spitalului Municipal Caracal va fi modernizată în totalitate, printr-un proiect cu fonduri europene, derulat prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Investiția depășește 10 milioane de lei, iar durata de execuție a lucrărilor este de 3 ani. 

Spitalul Caracal va avea un ambulatoriu modern, dotat cu echipamente performante. Primăria Caracal a semnat un contract de finanțare pe fonduri europene, care presupune reabilitarea totală a policlinicii. „Astăzi (ieri n.r.) s-a semnat contractul de finanțare a Proiectului de Reabilitare, Modernizare și Echipare Ambulatoriului de Specialitate din Cadrul Spitalului Municipal Caracal. Valoarea totală a investiției se ridică la 8.639.994,30 lei. Durata de realizare a investițiilor este de 36 de luni.”, a anunțat Primăria Caracal.

Toate cele 23 de cabinete vor fi modernizate și dotate cu aparatură nouă, sălile de așteptare și holurile fiind și acestea reabilitate în totalitate.

Valoarea proiectului este de 10.300.000 lei, din care 85% fiind fonduri UE, 13 % de la bugetul de stat, iar 2% din bugetul local

Articolul precedentVeterinarii, în controale la nunți și botezuri. Au găsit ouă și carne periculoase într-un local din Potcoava
Articolul următorÎncă două cooperative agricole, înființate într-o comună din sudul județului