Proiectul de hotărâre care prevede noi fapte ce constituie contravenții a fost dezbătut zilele acestea în comisii de consilierii locali ai Slatinei. Aceștia au aprobat propunerile venite din partea Poliției Locale, care a identificat mai multe situații ce nu erau reglementate în vechiul regulament. Ele vizează pe de o parte ordinea și liniștea publică, iar pe de altă parte siguranța rutieră.

Sunt 19 sancțiuni noi ce vor fi dezbătute în perioada următoare și de consilierii locali, care pot veni cu amendamente. „Proiectul a fost analizat în comiții și a fost aprobat în varianta inițială. Ultimul cuvânt îl vor avea de spus consilierii locali, în cadrul unei ședințe viitoare”, a explicat Adi Pop, directorul Poliției Locale Slatina.

Potrivit noului proiect aflat în dezbatere publică, vor fi sancționate persoanele care amplasează adăposturile animalelor domestice la o distanță mai mică de 30 de metri față de locuința învecinată. De asemenea, cei care au în apartamentele de la bloc mai mult de trei pisici și mai mult de doi câini riscă amenzi între 500 și 1.000 lei. Două din cele 19 fapte cuprinse în această listă fac referire la locurile de joacă. Vor fi amendați cu până la 600 de lei cei care intră în aceste spații cu animale de companie. Iar accesul în locurile de joacă nu va fi permis nimănui între orele 22:00 și 08:00, în cazul nerespectării acestei reguli fiind prevăzute amenzi de până la 500 de lei.
Noile reglementări fac ordine și în stațiile taxi. Șoferii care vor opri în aceste zone semnalizate și amenajate sunt pasibili de amenzi cuprinse între 400 și 800 lei. „Sunt 19 fapte noi care au fost adăugate celor existente și care vor putea fi sancționate contravențional, după aprobarea acestui proiect. Acestea au fost stabilite din experiența anterioară, când au fost situații în care nu puteam aplica amenzi pentru aceste fapte, neexistând un temei legal”, a explicat Adi Pop.

Proiectul a fost și în dezbatere publică, însă nu s-a înregistrat nicio propunere de modificare, deși o fundație din Brașov ceruse o întâlnire cu autoritățile, la care însă reprezentanții ONG-ului nu au mai venit.

Articolul precedentFonduri europene pentru modernizarea iluminatului stradal din Slatina. 30 de străzi, pe lista de investiții
Articolul următorServicii medicale și sociale mai bune pentru romii din Caracal. O fundație deschide un centru medico-social în municipiu