O persoană rănit într-un carambol, la ieşirea din Slatina spre Craiova

O persoană rănit într-un carambol, la ieşirea din Slatina spre Craiova
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în zona Podului Olt, de la ieşirea din Slatina spre Craiova, în urma unui carambol în care au fost implicate patru autoturisme.
Potrivit poliţiştilor, în urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită uşor.
"La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat că, pe sensul de deplasare Slatina către Craiova, au intrat în coliziune față - spate, 4 autoturisme. În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 50 de ani, din comuna Curtișoara, pasageră în ultimul autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Slatina, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News











