Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Deveselu, a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 42 de ani, din comuna Deveselu, nu ar fi respectat ordinul de protecție, emis de Judecătoria Caracal la data de 28 iulie, pentru o perioadă de 6 luni de zile, prin care era obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de femeia reclamantă.
De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi urmărit în repetate rânduri persoana vătămată, atât la domiciliul său, cât și la locul de muncă, provocându-i acesteia o stare de temere.
El a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.
„În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, hărțuire și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse. În data de 20 septembrie a.c., pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Totodată, la data de 21 septembrie, împotriva bărbatului, instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, în continuare fiind efectuate cercetări”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt