Doi bărbaţi în vârstă de 30 şi 40 de ani, ambii din Valea Mare, căutaţi internaţional pentru furtul de cabluri de cupru în Germania au fost prinşi, marţi dimineaţă, de poliţiştii din Olt.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, pe numele celor doi erau emise Mandate Europene de Arestare, de autoritățile judiciare din Germania. 

Aceştia sunt acuzaţi de furturi de cabluri de cupru, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 34.000 de euro. 

„Cei doi bărbați, cu vârstele de 30 și 40 de ani, au fost depistați în comuna Valea Mare, județul Olt și nu s-au opus arestării. Bărbații au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, urmând ca instanţa de judecată să dispună cu privire la predarea către autorităţile judiciare din Germania”, spune reprezentantul IPJ.

Activitatea s-a desfășurat și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentLiceu din Olt, modernizat prin intermediul mai multor proiecte
Articolul următorBilanț coronavirus 2 martie: 6.832 cazuri noi și 90 decese