Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost dotată cu aparatură și echipamente medicale de înaltă performanță printr-un proiect cu finanțare europeană, implementat de Consiliul Județean (CJ) Olt în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Investiția are o valoare de aproximativ 4,3 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 4,2 milioane de lei.
Astfel, au fost achiziționate un computer tomograf, un aparat radiologic fix și unul mobil, un ecograf cu trei sonde și Doppler, un aparat pentru triaj, o targă, un cărucior pentru pacienți și unul pentru instrumentar și medicamente, două monitoare pentru funcții vitale, un defibrilator cu monitor și cardiostimulare transtoracică.
De asemenea, printre dotările de care beneficiază instituția sanitară, se numără un videolaringoscop, un nebulizator, un negatoscop, un electrocardiograf, un aparat de hematologie, o pompă de infuzie și un sistem de perfuzie sub presiune.
Dotarea cu aparatură și echipamente a UPU Slatinaeste deosebit de importantă atât pentru medici, cât și pentru pacienți, deoarece investigațiile medicale vor fi realizate într-un timp mult mai scurt.
Investițiile sunt realizate în cadrul Axei Prioritare 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.
„Investițiile în sănătate au fost întotdeauna o prioritate pentru instituția noastră, iar Programul Operațional Regional ne-a permis, în fiecare exercițiu bugetar, atragerea de fonduri nerambursabile pentru îmbunătățirea serviciilor medicale oferite de cea mai importantă unitate spitalicească din județul nostru. În actualul context sanitar, cu provocări imense, noua aparatură, printre care un CT și două aparate radiologice, reprezintă o mică gură de oxigen pentru unitatea sanitară, care deservește, anual, peste 40.000 de olteni.
Fondurile europene, alături de planul nostru anual de investiții, unul care de la an la an este mai consistent, ne ajută să facem pași importanți în creșterea calității, a eficienței îngrijirii spitalicești și în modernizarea SJU Slatina“, a declarat domnul Marius Oprescu, președintele CJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt