Programul de lucru la Serviciul Paşapoarte Olt a fost prelungit cu două ore, potrivit unui comunicat remis de Prefectură, măsura fiind în vigoare până la mijlocul lunii august.
Măsura a fost luată pe fondul numărului tot mai mare de solicitări, în această perioadă.
„În acest sens, în perioada 20.06.2022 – 19.08.2022, au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul prin raportare la volumul cererilor de pașapoarte care se înregistrează. Astfel, atât pentru înregistrarea cererilor cât și pentru eliberarea pașaportului, s-a prelungit programul de lucru cu 2 ore, de luni până vineri, în intervalul orar 08.30 – 18.30. De asemenea, activitatea a fost organizată astfel încât cel puțin o stație de preluare a cererilor de pașapoarte să fie operațională în intervalul orar 10.30-12.30 (perioada 20.06-01.08.2022) și intervalul 08.30-16.30 (perioada 01.08.-19.08.2022) pentru cetățenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Totodată, pentru a spori capacitatea de primire a cererilor de eliberare a pașapoartelor, a fost diminuat pragul valoric inferior de cereri preluate/stație de lucru, luând în calcul o normare obiectivă medie a timpului de lucru de 6 minute/persoană (față de 7 minute cât a fost prevăzut anterior) exclusiv pentru programările nou efectuate și numai pe durata măsurilor de creștere a capacităților de preluare dispuse la nivelul fiecărui serviciu public comunitar de pașapoarte.
„Având în vedere faptul că, un număr semnificativ de cetățeni care au realizat o programare online pentru această perioadă estivală, prin intermediul platformei www.epasapoarte, fie au obținut deja documentul de călătorie, fie nu se mai prezintă la data și ora programării, în scopul preîntâmpinării unor astfel de situații, dar și pentru vacantarea, după caz, a intervalelor orare ocupate astfel, Direcția Generală de Pașapoarte va retransmite e-mailurile de confirmare a programărilor active, în scopul creării posibilității pentru cetățeni de anulare a acestora cu 3 zile înainte de data programării, în situația în care programarea efectuată nu mai este utilă pentru obținerea documentului de călătorie. Această măsură are drept scop asigurarea posibilității pentru cetățeni de efectuare a unei programări în intervalele orare vacantate.
Cu această ocazie, adresăm rugămintea titularilor programărilor online care au depus deja cerere de eliberare a pașaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor, să procedeze la anularea acestora, prin accesarea butonului „Anulează programare” din mailul de confirmare”, mai transmit reprezentanţii Prefecturii Olt.
Sursa: Realitatea de Olt