Încă un centru de vaccinare împotriva COVID-19 se deschide în judeţul Olt, începând de luni, potrivit unui comunicat remis de Instituţia Prefectului.

Sursa citată arată că este vorba despre un nou centru deschis în municipiul Caracal.

„În contextul creșterii semnificative a solicitărilor din centrele de vaccinare, în mod particular, în municipiul Caracal, acolo unde există un singur centru de vaccinare, Instituţia Prefectului – Judeţul Olt şi Centrul Militar Judeţean Olt au solicitat Ministerului Apărării Naționale redeschiderea Centrului de vaccinare de la Unitatea Militară 01252 din Caracal, str. Înfrăţirii, nr. 7, jud. Olt”, transmite Prefectura.

Acest centru de vaccinare va fi deschis publicului începând de luni, 1 noiembrie 2021. Centrul va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 16:00, iar pentru imunizare va fi utilizat serul Pfizer-BioNTech.

„Instituția Prefectului – Județul Olt recomandă populației să acceseze platforma națională de programare pentru vaccinare împotriva Covid-19 pentru a evita supraaglomerarea din centrele de vaccinare”, se mai arată în comunicatul citat.

În prezent, în județul Olt sunt deschise 8 centre de vaccinare, situate astfel:

  1. SLATINA (3 centre de vaccinare – 8 fluxuri de vaccinare) – C. N. Carol I (Str. Strehareți, nr. 150) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen, Moderna, Astra Zeneca
  2. CARACAL (3 fluxuri de vaccinare) – Clădire Administrativă Parc (Aleea Bibian, nr. 1) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
  3. CORABIA (2 fluxuri de vaccinare) – Sala de ședințe Complex San Siro (Str. Carpați, nr. 66A) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
  4. BALȘ (2 fluxuri de vaccinare) – Clădire Primărie (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 14) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen
  5. SCORNICEȘTI (2 fluxuri de vaccinare) – Ambulatoriul de Specialitate Scornicești (Bd. Muncii, nr. 21) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech
  6. DRĂGĂNEȘTI-OLT (2 fluxuri de vaccinare) – Ambulatoriul de Specialitate al Centrului de Sănătate (Str. Căpitan Drăgănescu, nr. 3) – vaccin folosit: Pfizer-BioNTech, Janssen

Centrele de vaccinare sunt deschise zilnic, în intervalul orar 08:00 – 20:00.

 

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentLimita de viteză pe Drumul Expres Craiova-Piteşti ar putea fi de 120 km/oră. Iniţiativă legislativă
Articolul următorFacebook se va numi Meta și vor fi introduse mai multe funcții futuristice