Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Olt şi cele nouă servicii publice comunitare din subordine vor avea program de lucru cu publicul în preziua şi în ziua celor două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui României.

Potrivit unui comunicat de presă, la DJEP Olt şi la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Slatina, Scorniceşti, Piatra-Olt, Ghimpeţeni şi Gostavaăţu, programul de lucru va fi următorul: sâmbătă, 9 noiembrie şi 23 noiembrie, între ora 8.00 şi ora 1.600, iar duminică, 10 noiembrie şi 24 noiembrie, între ora 7.00 şi ora 21.00.

Sursa citată spune că s-a luat această decizie pentru a se veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat.

„În consecinţă, adresăm rugămintea tuturor persoanelor care se află în situaţiile expluse, dar şi persoanelor cărora le-au intervenit orice alte modificări care impun eliberarea unui nou act de identitate, să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin, sens în care le invităm la unul dintre cele nouă servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, operaţionale la nivelul judeţului Olt”, se arată în comunicatul citat.

Articolul precedentOlt: Un nou dosar penal pentru polițistul care a bătut o femeie, după ce ar fi amenințat și un tânăr
Articolul următorCe sancțiune a primit polițistul local care și-a insultat un coleg de la Rutieră