După valul de viroze și pneumonii, gripa sezonieră a fost confirmată la patru persoane din județ, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt. Pacienții au ajuns la spital cu semne vizibile de boală.
Febra peste 390 C, astenie, dureri de cap, tuse, rinită, stare generala alterată au fost simptomele prezente la toate cele patru persoane care au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina în ultimele zile. Medicii au pus diagnosticul de gripă sezonieră și au recoltat probe pe care l-au trimis pentru analize, în laborator. „În urma rezultatelor emise de laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino Bucuresti, cazurile au fost confirmate cu virus gripal. Persoanele erau nevaccinate antigripal în sezonul rece 2018/ 2019”, au transmis printr-un comunicat de presă reprezetanții DSP. Aceștia recomandă populației să se vaccineze antigripal, imunizarea fiind singura soluție pentru a ține la distanță boala.
Pacienții cu gripă sezonieră au vârste cuprinse între 35 și 82 de ani. Trei sunt din mediul rural și unul din mediul urban.