Aproape 200 de percheziţii au loc, joi dimineaţa, în judeţul Olt şi în alte 18 judeţe şi Capitala, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de peste 6 milioane de dolari, prin evaziune fiscală. 4,5 milioane de dolari ar fi ajuns în China, fără documente legale.

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, fac 197 de percheziţii domiciliare, în 19 judeţe şi în Capitală, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6 milioane de dolari americani, prin evaziune fiscală.

Percheziţiile au loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Teleorman, Arad, Dolj, Mehedinţi, Neamţ, Vâlcea, Prahova, Olt şi Giurgiu, la societăţi comerciale şi persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălarea banilor.

„Din investigaţii a rezultat că, în perioada 2012-2014, mai multe societăţi comerciale ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli nereale, utilizând facturi fictive de la două societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă”, cu sediul pe raza judeţului Giurgiu, constând în achiziţionarea de mărfuri şi servicii care, în realitate, nu au fost realizate de firmele din Giurgiu”, arată Poliţia Română.

În acest dosar, oamenii legii fac cercetări faţă de 103 persoane bănuite că ar fi înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii şi servicii nereale, respectiv au cumpărat legume, fructe, utilaje industriale, ambalaje şi prestări de servicii privind organizarea unor spectacole, precum şi repararea unor spaţii aparţinând unor instituţii de interes public.

„Poliţiştii vor ridica documente contabile, contracte, facturi şi înscrisuri folosite la bănci. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 6,5 milioane de dolari americani, dintre care 4,5 milioane de dolari ar fi fost transferaţi din conturile bancare aparţinând celor două societăţi din Giurgiu, către firme din China, fără a avea ca temei operaţiuni economice”, mai arată poliţiştii.

Dosarul este instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Articolul precedentSlatina: Săltat de poliţişti, după o şicană în trafic
Articolul următorConsiliul Județean a chemat primarii la consultări. Ce probleme financiare întâmpină localitățile rurale