Pieton lovit pe trecerea de pietoni, la Slatina

Pieton lovit pe trecerea de pietoni, la Slatina
În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina
Un bărbat a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovit de un autoturism, pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, în zona Kaufland.
Pietonul a fost transportat la spital. Poliţiştii fac cercetări la faţa locului.
“Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 22 de ani, din comuna Curtișoara și un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din municipiul Slatina.
În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:48 - Tucker Carlson își cere scuze pentru sprijinul acordat lui Donald Trump: „Am indus lumea în eroare”
- 17:38 - Presa italiană îl elogiază pe Chivu după revenirea spectaculoasă a lui Inter în fața celor de la Como
- 16:35 - Mirel Rădoi, prezentat oficial la Gaziantep FK: contract pe un an și jumătate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














