Cinci partide politice, printre care şi UDMR, vor avea reprezentanţi în Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean nr. 30 Olt, la referendumurile pentru redefinirea familiei şi pentru Olt-Romanaţi.
Partidul Mişcarea Populară nu va avea niciun reprezentant în BEJ, după ce solicitarea i-a fost respinsă de Birou deoarece are grup parlamentar propriu doar în Camera Deputaţilor.
Astfel, din Biroul Electoral Olt, vor face parte următorii reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare: Ionela-Andreea Asan – PNL, Aurora Sîrbu – PSD, Silviu Cristian Anton – USR, Dan Stoichicescu – ALDE şi Silviu Beşliu – UDMR.
Oltenii vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Pentru ca această schimbare de denumire să se producă, la vot trebuie să se prezinte 30% dintre oltenii aflaţi în listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.
Un grup de iniţiativă, format din reprezentanţii unor asociaţii, ai autorităţilor judeţene şi locale, dar şi parlamentari din toate partidele, s-a reunit, anul trecut, la Caracal pentru a propune adăugarea la numele judeţului Olt a denumirii de Romanaţi, ca reparaţie istorică pentru vechiul judeţ din perioada interbelică ce avea reşedinţa la Caracal.
Din grupul de iniţiativă fac parte reprezentanţii unor asociaţii din Caracal, dar şi prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul din Caracal, Liviu Radu, viceprimarul Octavian Stănescu, alături de senatorii Paul Stănescu, Renică Diaconescu (ambii PSD), Siminica Mirea (fostă PNL) şi deputaţii social-democraţi Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu şi Dan Ciocan. De asemenea, iniţiativei de adăugare a numelui de Romanaţi la cel al judeţului Olt a aderat şi episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Sebastian.