21 de contracte de deszăpezire au fost încheiate, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, potrivit informaţiilor remise de Prefectura Olt, alte 15 fiind în procedura de achiziţie a serviciilor.

Sursa citată mai precizează că în celelalte localităţi deszăpezirea se va realiza fie cu utilaje proprii, fie cu utilaje închiriate şi utilaje proprii.

În ceea ce priveşte situaţia privind pregătirea pentru sezonul rece 2018-2019, la nivelul drumurilor naţionale există 2.195 tone sare şi cinci tone clorură de calciu, fiind la dispoziţia drumarilor 14 proprii şi 37 închiriate.

În cazul drumurilor judeţene, s-a făcut aprovizionarea cu 1.000 tone nisip  şi 100 tone sare,  urmând să se intervină cu 73 de utilaje închiriate.

În total, pentru deszăpezirea drumurilor comunale, s-a făcut aprovizionarea cu  materiale antiderapante după cum urmează: 1.803 tone nisip, 112 tone sare şi 279 tone alte materiale. Se va interveni cu 179 utilaje proprii şi 76 închiriate.

Articolul precedentAproape 8 mil. lei de la CJ Olt pentru primăriile care nu pot acoperi salariile şi utilităţile, până la sfârşitul anului
Articolul următorConsiliul Județean Olt împrumută 25 de milioane de la bancă. Ce investiții vor fi finanțate