Municipalitatea a început asfaltarea străzii Oituz, pe tronsonul cu balast, o zonă pe care n-a existat anterior asfalt.
Primarul Emil Moţ a ţinut să precizeze că nu s-a intervenit mai devreme deoarece s-a aşteptat finalizarea intervenţiilor Companiei de Apă Olt.
„Au început lucrările de asfaltare pe strada Oituz (tronson din balast), termenul de execuție fiind de 3 luni. Precizez faptul că, lucrările de asfaltare au fost demarate în acest moment, întrucât s-a așteptat finalizarea intervențiilor Companiei de Apă Olt de extindere a rețelei de canalizare din zona mai sus menționată. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a transmis edilul.
Investiţia este realizată în cadrul contractului-cadru încheiat de municipalitate cu mai multe firme de construcţii. În total, potrivit contractului-cadru, în perioda 2019 – 2023, sunt reabilitate 108 străzi. Străzile au fost împărţite în trei loturi, cu trei constructori: lotul unu – General Trust Argeş, lotul doi – SC Olt New Construct, lotul trei – Panadria SRL. Valoarea totală a proiectului se ridică la 97 milioane lei, pe toţi cei patru ani.
Asfaltarea Variantei Oituz, din vară
În ceea ce priveşte zona asfaltată a străzii Oituz, cunoscută şi ca Varianta Oituz, Primăria Slatina a semnat contractul de execuţie, iar după ce Compania de Apă Olt va finaliza lucrările de înlocuire a unei conducte de aducţiune, vor demara lucrările la carosabil.
Lucrările ar putea începe în această vară.
Primăria Slatina are în implementare un proiect multianual de investiţii pentru reabilitarea tronsonului de străzi Constantin Brâncoveanu-Oituz-Piteşti. Toată investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local.
Dacă lucrările pe Constantin Brâncoveanu şi Piteşti sunt aproape gata, la Oituz s-a aşteptat finalizarea investiţiilor derulate de Compania de Apă.
Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.
Sursa: Realitatea de Olt