Serviciile pentru cetăţeni şi firme oferite de Primăria Slatina vor fi digitalizate, odată cu implementarea de către municipalitate a unui proiect cu fonduri europene în valoare de aproape trei milioane de lei.

Proiectul se numeşte „eSlatina – Proiect de simplificare a procedurilor și introducerea de instrumente electronice pentru cetățenii municipiului Slatina”, iar valoarea totală este de 2.994.050 lei, din care 2.544.942,51 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din FSE, 389.226,49 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar valoarea alocată de la bugetul local este de 59.881 lei.

Fondurile europene sunt accesate prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa Prioritară: Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.

„Scopul proiectului este de reducere a costurilor administrative și simplificarea procedurilor de furnizare a serviciilor publice prin introducerea de instrumente din domeniul tehnologiei informației pentru gestiunea relațiilor cu cetățenii și pregătirea personalului Aparatului de specialitate al primarului Municipiului Slatina în vederea utilizării acestor instrumente”, se arată într-un comunicat remis de Primăria Slatina.

Concret, în urma implementării proiectului cinci servicii publice ale municipalităţii vor fi informatizate, iar timpul de procesare a documentelor va fi redus prin organizarea unei arhive informatizate și retro-digitalizarea documentelor pe suport de hârtie arhivate.

Totodată,. peresonalul Aparatului de specialitate al primarului municipiului Slatina va fi specializat în domeniul utilizării sistemelor informatice achiziționate.

„Implementarea proiectului  va avea ca rezultate: 5 servicii publice locale informatizate prin achiziția și instalarea de sisteme electronice de furnizare; 750 de metri liniari de documente din arhiva fizica a UAT municipiul Slatina transferate în format digital; 154 de angajați ai aparatului de specialitate al Primarului municipiului Slatina formați pentru utilizarea sistemelor informatice instalate”, se mai arată în comunicatul citat.

Proiectul a început la data de 13 decembrie 2018 și se implementează pe o perioadă de 18 luni.

Articolul precedentFără porci, dar cu buzunarele pline. Sătenii din Rusănești își primesc astăzi banii pentru animalele ucise
Articolul următor„Bucuria Crăciunului”, concert extraordinar la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”