Primarul Slatinei, Emil Moț, desfășoară în această perioadă vizite în cartierele orașului, în zonele în care s-au finalizat recent lucrări de reabilitare a blocurilor. Edilul vrea să vadă dacă oamenii sunt mulțumiți de calitatea anvelopării și să găsească soluții pentru problemele administrative pe care le semnalează.

S-a încheiat reabilitarea, urmează inspecțiile pe teren la blocurile din Slatina. Primarul Emil Moț, împreună cu o echipă de specialiști de la Primăria Slatina trece, în această perioadă, pe la fiecare imobil anvelopat recent. Reprezentanții municipalității vor să știe dacă oamenii sunt mulțumiți de calitatea lucrărilor, iar dacă sunt probleme, să fie transmise constructorului pentru a fi remediate. „Noi facem recep

Ia la blocurile care s-au anvelopat, iar cu această ocazia cetățenii ne semnalează și alte probleme. Discutăm cu ei despre ce s-a făcut și ce vom face în continuare. La unele blocuri am făcut recepția, la altele nu, pentru că sunt deficiențe”, a explicat Emil Moț, primarul Slatinei

În cele mai multe cazuri, reabilitarea termică a fost bine făcută, spun autoritățile. Mai sunt însă și imobile în care locatarii au semnalat unele nereguli. „La locatarii de la etajul IV se scurge apă pe pereți, la tâmplăriile de termopan mai sunt unele probleme- când plouă izbit se infiltrează puțin apă sau lucruri minore de reparat la decorativă. În principiu, cel mai mult sun OK, locatarii nu au probleme, dar mai sunt și mici deficiențe pe care constructorul o să le remedieze, pentru că altfel nu facem recepția și nu își primesc banii”,a  declarat edilul.

În ultimii doi ani, în Slatina au fost reabilitate termic 103 blocuri. Edilul a trecut sau va trece pe la fiecare, înainte să aprobe plata lucrărilor către constructor. Anul acesta, cel mai probabil în toamnă, vor fi puse schelele pe 58 de blocuri din oraș, alte 54 de imobile având și acestea documentația pregătită pentru reabilitare.

 

Articolul precedentAcţiunea „Truck&Bus”, în Olt | Şoferii de autobuze, microbuze şi autovehicule de transport, controlaţi de poliţişti
Articolul următorScafandrii ISU Olt, în misiune pe litoralul Mării Negre