Poliţiştii au sistat din nou, la finalul săptămânii trecute, căutările cadavrului bărbatului din Slatina care ar fi fost ucis şi îngropat la halda de gunoi a municipiului, după ce încercările lor nu au produs un rezultat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii vor continua cercetările în cadrul dosarul de dispariţie.
Poliţiştii au desfăşurat, prima dată, în luna ianuarie, căutări ale cadavrului lui Gigel Crăciun, bărbatul în vârstă de 41 de ani despre care familia susţine că ar fi fost ucis şi îngropat la halda de gunoi a Slatinei.
Deşi bărbatul a dispărut de pe data de 4 octombrie, socrul acestuia a sesizat poliţia pe 25 noiembrie. Familia spune că acesta a fost ucis şi îngropat la groapa de gunoi, după care au dat foc gunoaielor din zona respectivă. Victima obişnuia să mai şi doarmă la groapa de gunoi, de aceea familia i-a reclamat lipsa după atâta vreme.