Fostul administrator public al comunei Coteana, Marius Cătălin Ţonea, este cercetat de poliţişti după ce, în şedinţa legislativului local de joi după-amiază, a îmbrâncit-o şi a înjurat-o pe secretara localităţii, Diana Anghelescu.

Scandalul a pornit după ce Ţonea n-a reuşit să fie impus drept administrator al societăţii cae se ocupă de alimentarea cu apă în comuna Coteana, Aquavera. Consiliul local a ales să-i prelungească mandatul actualului administrator iar Ţonea, susţinut de PNL, şi-a ieşit din minţi.

„Noi am vrut să-i prelungim mandatul actualului administrator pentru că am avut un audit acolo şi s-a dovedit că omul şi-a făcut treaba. Ţonea a făcut foarte urât, a îmbrâncit-o şi înjurat-o pe doamna secretară şi am chemat poliţia”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar al comunei Coteana.

Poliția a fost sesizată prin 112, iar ședința de consiliu a fost suspendată.

„Ieri, 29 august a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Coteana au fost sesizați despre faptul că în cadrul Sedinței de Consiliu a Primăriei comunei Coteana ar fi avut loc un conflict între două persoane. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și din primele verificări au constatat faptul că în cadrul ședinței Consiliului Local Coteana, ar fi avut loc o altercație între un bărbat, de 46 de ani, din localitate și o femeie, de 38 de ani, din municipiul Slatina, pe fondul unor discuții în contradictoriu. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii altercației”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Surse locale spun că Marius Ţonea a fost consilier din partea PSD, în trecut, iar până de curând a ocupat funcţia de administrator public al comunei Coteana, fiind demis de actualul primar.

Articolul precedentConacul unui mare om de cultură din Olt, abandonat de autorități. Se degradează de la un an la altul
Articolul următorUn nou inspector şcolar general adjunct, la ISJ Olt