Fermierii din Coteana rămân fără pajiști și fără subvențiile aferente, din cauza unor ambiții politice. Un grup de consilieri locali refuză să ia parte la ședința de concesionare a islazului comunal, iar autoritățile nu pot închiria aceste suprafețe celor care au nevoie de ele. Crescătorii de animale vor să îi dea în judecată pe aleșii locali care se opun acestui demers.

În speranța că îi vor convinge pe aleșii locali să lase de-o parte orgoliile politice, crescătorii de animale din Coteana au luat parte la ședința consiliului local organizată aseară la primăria din localitate. Au fost tratați însă cu indiferență de consilierii liberali, care nu s-au prezentat nici de această dată să voteze pentru concesionarea islazului comunal. E nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor, pentru ca pajiștile din comună să fie împărțite celor care cresc animale.

Fermierii s-au revoltat. S-ar fi așteptat ca toți consilierii să înțeleagă cât de importante sunt pentru ei subvenții pe care le-ar putea primi an de an pentru pajiștile pe care vor să le concesioneze.

APIA oferă o subvenție de 102 euro pentru fiecare hectar de pajiște. Banii pot intra numai în conturile fermierilor sau asociațiilor care au concesionat de la primărie suprafețele respective. La Coteana, crescătorii de animale au pierdut și anul trecut atât subvențiile cât și dreptul la pășunat, tot din cauza opoziției nejustificate a consilierilor liberali.

Articolul precedentCorpul central al Spitalului Județean, complet modernizat. Lucrările încep anul acesta
Articolul următorConstrucția Drumului Expres Craiova-Slatina- Pitești începe mai devreme. Care e termenul anunțat de autorități