Înscrierile pentru crosul şi semimaratonul care se desfăşoară în luna mai, la Slatina, au început joi, potrivit unui anunţ al primarului Emil Moţ.

Startul competiţiei va fi dat, pe 17 mai, din Parcul Tineretului din Slatina, iar organizatorii  urmează să anunţe întregul traseu.

„Începând de astăzi, dăm stratul înscrierilor pentru competiția sportivă «Slatina City Run!» Deși păstrăm tradiția, noutatea evenimentului constă în faptul că spre deosebire de Crosul Primăverii, anul acesta competiția va fi împărțit în două categorii, respectiv Cross-7 km și Semimaraton-21 km. Vă reamintim că evenimentul care va avea loc duminică – 17 mai cu startul din Parcul Tineretului se adresează tuturor amatorilor de mișcare și nu implică niciun fel de taxă de participare. Traseul competiției va fi afișat în curând“, a transmis primarul Moţ.

Articolul precedentConsilier local PSD, până în 2019, candidat PNL la Primăria Caracal, în 2020
Articolul următorOltul va avea buget, începând de mâine. Ce domeniu primeşte mai puţini bani