Secretarul Primăriei Perieţi, Elena Olteanu, reţinută joi pentru 24 de ore într-un dosar privind contrabanda cu ţigări netimbrate, mai are o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei de un an, cinci luni şi zece zile pentru complicitate la delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Elena Olteanu a primit această pedeapsă după ce a semnat cu procurorii Parchetului Slatina un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Ea a recunoscut 35 de acte materiale de delapidare înf ormă continuată şi 54 de acte materiale de fals sub semnătură privată.
Secretarul Primăriei Perieți, Elena Olteanu, fostul primar Ion Luță și cel care i-a succedat la conducerea comunei, Robert Costin Vîlceleanu, sunt acuzați de procurori că, în perioada 2012-2014, şi-au însuşit diferite sume de bani din casierie pentru care au prezentat, ca şi documente justificative, facturi fiscale şi chitanţe ale unor societăţi inactive, documente pe care tot ei le-au completat. Totodată, potrivit anchetatorilor, au întocmit în fals state de plată atestând prestaţii sociale fictive, retrăgând şi însuşindu-şi sumele de bani aferente operaţiunilor consemnate.
Elena Olteanu şi cumnatul său au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru trafic de ţigări de contrabandă, în urma celor 11 percheziţii desfăşurate, joi dimineaţa, de procurori şi poliţişti, în localitatea olteană. Ei urmează să fie prezentaţi unei instanţe cu propunerea arestării preventive.
11 percheziţii au fost desfăşurate, joi dimineaţa, de procurorii DIICOT şi poliţiştii SCCO Olt , în comuna Perieţi, printre persoanele vizate fiind secretarul primăriei.
La una dintre locaţiile la care poliţiştii, jandarmii şi procurorii au descins, au fost găsite cartuşe de ţigări ascunse în magazia cu cereale, potrivit unor surse.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 28.000 de țigarete și 2.500 de lei, în vederea continuării cercetărilor.