Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat, joi, că forul judeţean va asigura fondurile necesare pentru asfaltarea drumului care trece peste barajul de la Slătioara şi face legătura între Slatina şi comuna limitrofă, de la limita teritorială a municipiului, acolo unde au fost finalizate, în luna iunie.

Banii vor fi alocaţi la viitoare rectificare bugetară, a precizat şeful CJ Olt.

„Drumul care face legătura între Slatina şi Slătioara, pe baraj, va fi asfaltat, dar de către Primăria Slătioara. Este drum comunal, iar noi am promis că vom sprijini cu finanţarea. Probabil că la o eventuală rectificare, vor aloca fonduri pentru ca investiţia să fie realizată”, a spus Oprescu.

Primăria Slătioara a finalizat achiziţia şi urmează să înceapă lucrările, de la limita teritorială cu Slatina şi până la drumul judeţean DJ 677 Piatra Olt – Slătioara.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCaracal: 150.000 de măşti, donate pentru elevii şcolilor şi liceelor
Articolul următorDECIZIE în cazul bărbaţilor care creşteau cannabis în vie