A scăpat de pedeapsă, după ce a spart o staţie peco din judeţul Olt

A scăpat de pedeapsă, după ce a spart o staţie peco din judeţul Olt
Prejudiciul total s-a ridicat la 7.705 lei
Un tânăr din judeţul Olt, care a furat dintr-o staţie peco mai multe cartuşe de ţigări şi o sumă de bani a scăpat de pedeapsă după ce, în timpul procesului, a fost iertat de administratorul staţiei.
Potrivit rechizitoriului, furtul s-a petrecut în vara anului 2018.
Inculpatul, minor la acea vreme, deghizat fiind, a escaladat gardul exterior al toaletei aflate în spatele cabinei operatorului, a intrat în interior, de unde a furat 230 de lei şi 45 de cartuşe de ţigări.
Prejudiciul total s-a ridicat la 7.705 lei.
Tânărul a scăpat de urmările juridice ale faptelor sale, după ce s-a împăcat cu administratorul staţiei peco.
„La termenul de judecată din data de 05.09.2022, anterior citirii actului de sesizare, persoana vătămată, prin administrator legal, a declarat faptul că s-a împăcat cu inculpatul. La același termen de judecată, inculpatul a declarat faptul că s-a împăcat cu persoana vătămată. Din declaraţia persoanei vătămate şi a inculpatului rezultă fără echivoc faptul că aceştia au înţeles să se împace, persoana vătămată precizând că s-a împăcat cu inculpatul si nu are pretenții față de acesta”, se arată în încheierea instanţei.
Astfel, magistraţii Judecătoriei Slatina au dispus încetarea procesului penal.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














