Darius Vâlcov, în arest la domiciliu în Italia

Darius Vâlcov, în arest la domiciliu în Italia
Darius Vâlcov a fost plasat de magistraţii italieni, în arest la domiciliu
Darius Vâlcov a fost plasat de magistraţii italieni, în arest la domiciliu, în aşteptarea unei decizii privind mandatul european de arestare emis pe numele său.
Potrivit unor surse din interiorul anchetei, citate de stirileprotv.ro, după câteva zeci de ore petrecute în cel mai mare penitenciar din Napoli, judecătorii Curții de Apel napoletane au decis să îl elibereze pe Vâlcov.
Săptămâna viitoare, susțin aceleași surse, fostul demnitar este așteptat să apară în fața instanței, care trebuie să decidă dacă pune în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele lui Vâlcov, și dacă îl trimite într-o închisoare din România ori îi va permite să trăiască fără probleme în Italia, așa cum s-a întamplat cu mulți români condamnați definitiv în țară.
În urmă cu o săptămână, Darius Vâlcov s-a predat poliţiştilor italieni din localitatea Portici-Ercolano, din apropierea oraşului Napoli.
Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, este dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție. În primă instanță, el primise o condamnare de opt ani.
În același dosar instanța a mai dispus condamnarea lui Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, la 4 ani şi 6 luni de închisoare. De asemenea Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, Petre Bogdan Timofte, afacerist, a primit 3 ani de închisoare, iar Constantin Tomescu, afacerist, a primit şi el 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Şi fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat la patru ani şi şase de închisoare pentru fapte de corupţie, se află în Italia.
Prina a fost reţinut, pe 9 mai, de carabinierii de la secția Catturandi, la exact o săptămână de la mandatul european de arestare emis de autoritățile române.
Fostul primar al Slatinei n-a stat foarte mult în arest şi a fost eliberat, cu condiţia să nu părăsească oraşul Milano.
Minel Prina are o reşedinţă în Milano.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














