Olt: Încercând să scape de poliţişti, a intrat cu maşina într-o casă

Olt: Încercând să scape de poliţişti, a intrat cu maşina într-o casă
Şoferul nu avea permis
Un şofer în vârstă de 37 de ani, din Slatina, a ajuns la spital, noaptea trecută, după ce a fost urmărit, pe drumul naţional DN 6, de poliţiştii care i-au făcut semn să oprească. Tânărul a intrat cu maşina într-o casă, din comuna Mihăeşti.
Potrivit IPJ Olt, noaptea trecută, în jurul orei 1.30, poliţiştii din Dăneasa, au făcut semn de oprire unui autoturism, care și-a continuat deplasarea, fără a opri.
Oamenii legii au plecat în urmărirea maşinii, prin comunele Dăneasa și Radomirești, pe drumul național DN 6, unde, după aproximativ 25 de kilometri, în comuna Mihăești, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard și cu o casă nelocuită.
Şoferul nu avea permis.
„Polițiștii au identificat șoferul autoturismului ca fiind un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, care nu posedă permis de conducere. Acesta se afla singur în autoturism și a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
În urma evenimentului, bărbatul a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, fiind continuate cercetările”, transmite IPJ Olt.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:56 - Când vor putea locatarii afectați de explozia din Rahova să intre în apartamente. Anunțul făcut de Ciprian Ciucu
- 08:52 - Accident rutier, pe DN 7 în Vâlcea. Un TIR încărcat cu energizante s-a răsturnat peste o mașină parcată
- 08:51 - Incident grav în Sibiu! O tânără însărcinată a fost târâtă sute de metri de un cal speriat
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News














