Una dintre clase este suspendată încă de vineri, iar celelalte trei începând de astăzi, 20 septembrie
Patru clase de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, județul Olt, nu mai desfăşoară cursurile față în față după ce câte un elev a fost confirmat cu COVID-19. Timp de 14 zile elevii vor face orele online.
Elevii din cadrul a patru clase de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” desfăşoară cursurile online, după apariţia a unui caz pozitiv la infecţia Covid-19 în rândul elevilor. Este vorba despre două clase de-a XII-a, una de la X-a şi alta de a VI-a.
Una dintre clase este suspendată încă de vineri, iar celelalte trei începând de astăzi, 20 septembrie.
Elevii vor învăţa astfel on-line, timp de 14 zile. De asemenea, au fost dispuse măsurile prevăzute în ordinul comun al Minsiterului Educaţiei şi Sănătăţii.
Sursa: Realitatea de Olt