Vineri se inaugurează iluminatul festiv la Slatina

Vineri se inaugurează iluminatul festiv la Slatina
Punerea în funcţiune a instalaţiilor luminoase va fi făcută, însă, fără fast
Iluminatul festiv din Slatina va fi inaugurat, vineri, 27 noiembrie, de la ora 17.00, potrivit unui comunicat remis de municipalitate.
Punerea în funcţiune a instalaţiilor luminoase va fi făcută, însă, fără fast, având în vedere restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.
„Slătinenii, care au ales să îşi petreacă acasă minivacanţa de 1 Decembrie, vor avea parte de un adevărat spectacol de culoare şi lumini, mii de ghirlande şi figurine îmbrăcând străzile municipiului în straie de sărbătoare”, se arată în comunicatul citat.
Unul dintre punctele de atracţie va fi, şi în acest an, Parcul Tineretului unde atât cei mici, cât şi cei mari se vor bucura, începând cu acest weekend prelungit, de o atmosferă de basm, specifică acestei frumoase perioade a anului.
„Din această feerie a iernii vor lipsi, fără voia noastră, dat fiind că actualele reguli sanitare şi de distanţare socială o impun, manifestările tradiţionale pe care municipalitatea le va organiza: evenimentele de Moş Nicolae, desaga lui Moş Crăciun, Revelionul în aer liber”, se mai arată în comunicatul citat.
Sursa: Realitatea de Olt
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










