Sport· 2 min citire

VIDEO Meci de infarct între Dinamo și Universitatea Cluj

VIDEO Meci de infarct între Dinamo și Universitatea Cluj

VIDEO Meci de infarct între Dinamo și Universitatea Cluj

Realitatea de Olt
Scris de Realitatea de Olt Publicat: 5 mai 2024, 13:51

Dinamo rămâne cu o singură victorie în play-out

Universitatea Cluj și Dinamo București au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, penultima a sezonului.

Dinamo, care a condus cu 2-1 și 3-2, a scăpat printre degete o nouă victorie, care i-ar fi crescut șansele de salvare de la retrogradare.

"U" a deschis scorul rapid, prin ex-dinamovistul Daniel Popa (5), lansat de Ante Roguljic. Dinamo a egalat spre finalul primei reprize, prin Andrei Ahmed Bani (37), cu un șut din marginea careului. Imediat după pauză, Dinamo a preluat conducerea, prin reușita bulgarului Gheorghi Milanov (48), cu un șut la colțul scurt. Portarul sloven Adnan Golubovic, care a avut mai multe intervenții providențiale, a gafat nepermis la o centrare și Dorinel Oancea (61) a egalat. Croatul Domagoj Pavicic (87) a adus-o din nou pe Dinamo în avantaj, la centrarea lui Bani, însă pentru scurt timp, deoarece Ovidiu Bic (90+1) a închis tabela, reluând mingea respinsă de Costin Amzăr, după o lovitură de cap a aceluiași Bic.

Golubovic s-a remarcat în trei situații clare ale clujenilor, la Popa (52, 53) și la Roguljic (59). Dinamo a avut o ocazie bună prin Goncalo Gregorio (44).

Dinamo rămâne cu o singură victorie în play-out, iar în ultima etapă va primi vizita echipei UTA.

"U" a câștigat doar un meci din ultimele șapte jucate în campionat (trei egaluri, trei eșecuri).

În meciurile directe din sezonul regulat, cele două formații au terminat la egalitate în tur (1-1), iar "U" a câștigat la București cu 1-0.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Olt și pe Google News