Începând din această dimineață, pe strada Pitești din municipiul au fost impuse restricții pe o distanță de 900 metri, întrucât sunt efectuate lucrări de reabilitare a părții carosabile.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Olt, circulația autovehiculelor este deviată pe sensul de mers Slatina – Pitești, desfășurându-se în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulație.

„Polițiștii Biroului Rutier Slatina sunt în zonă pentru monitorizarea și fluidizarea circulației autovehiculelor”, transmite sursa citată.

La începutul anului, municipalitatea a alocat 5 milioane lei, pentru modernizare infrastructură rutieră existentă în municipiul Slatina  – str. Pitești, str. Oituz, b-dul Sf. C-tin Brâncoveanu, investiție cu o valoare totală de peste 41 milioane lei.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 11. De la priza de Teleorman, la drona bulgărească
Articolul următorPoliţiştii din Balş au reţinut 15 permise de conducere, dintre care 12 pentru consum de alcool