Astăzi a fost prima zi în care slătinenii înscriși în campania „Susţinem performanţa în fotbal. Împreună pentru fotbalul slătinean!” și-au putut ridica tricourile. În total, 2.000 de astfel de echipamente cu însemnele clubului și ale Primăriei Slatina sunt oferite suporterilor CSM Slatina.

CSM Slatina a începe sezonul competițional din Liga a III-a alături de suporteri echipați în tricouri personalizate. Fanii care au luat parte la campania Primăriei Slatina „Susţinem performanţa în fotbal. Împreună pentru fotbalul slătinean!” au început să vină la stadion să își ridice echipamentul. Îi așteaptă 2.000 de tricouri, cu sigla clubului și a orașului, pe care să le poarte în tribunele stadionului. „Primăria și Consiliul Local al municipiului Slatina vor oferi câte un tricou inscripționat cu însemnele echipei de fotbal locale și ale Primăriei Slatina, primilor 2.000 de suporteri la meciul oficial din liga a III-a, care va avea loc în data de 23 august.
Programul se adresează tuturor locuitorilor municipiului Slatina, cu domiciliul în municipiul Slatina, atât copii cât și adulți”, a explicat primarul Slatinei, Emil Moț.

Conducerea CSM a anunțat că mai sunt încă tricouri de oferit, iar cei care nu s-au înscris în proiect o pot face în continuare, prin trimitere unui mesaj privat ce va conține numele, număr de telefon, data nașterii și mărimea tricoului pe adresa de email [email protected], prin intermediul paginii de facebook a Primăriei municipiului Slatina sau să completeze un formular de înscriere la sediul Clubului Sportiv Municipal.

Articolul precedentPrefectul județului, inspecție în localitățile afectate de pestă
Articolul următorFestivalul medieval de la Dobrosloveni, gata de start- VIDEO