Spiritele s-au încins în PNL Olt, la Biroul Politic Judeţean de joi seara, când deputatul Gigel Ştirbu i-a cerut preşedintelui filialei, Liviu Voiculescu, să se autosuspende din funcţie, până la soluţionarea dosarului acestuia de la Curtea de Apel Craiova.
Voiculescu a refuzat sugestia parlamentarului, dar a supus la vot cererea de retragere a sa din fruntea organizaţiei, votul fiindu-i unanim favorabil.
Contactaţi telefonic, niciunul dintre cei doi protagonişti ai celui mai nou scandal din PNL nu au răspuns. Liviu Voiculescu a postat însă, ulterior, un mesaj pe contul oficial de Facebook, prin care confirmă cele petrecute şi afirmă că nu are probleme cu legea, neexistând aşadar vreun motiv pentru retragerea sa din funcţie.
Mai mult, Voiculescu îi numeşte pe cei care i s-au împotrivit „demagogi liberali”.
„În calitate de președinte, măsurile pe care le-am adoptat în ultima perioadă în cadrul filialei Olt a PNL și modul cum înțeleg să îndrum și să organizez activitatea noatră au deranjat, se pare, câțiva «demagogi» liberali. Nici nu se putea altfel, evident fiind că nu toată lumea este dispusă să-și asume statutul de liberal cu bune și rele, cu obligații și responsabilități, cu reguli și disciplină. Am spus și repet, încă o dată, public și în special pentru urechile «binevoitorilor» vânători de funcții sau a presei avidă de «știri bombă»: nu am probleme cu legea. Acest lucru l-am dovedit în urmă cu mult timp, când Justiția a considerat că nu sunt autorul niciunei fapte, penală sau contravențională. În atare situație, o cerere de retragere a mea din funcția de președinte ales al PNL Olt nu-și găsește nici justificarea, nici vreo eventuală conformare. Lucru pe care întreg Biroul de Conducere al filialei, ca for decizional și cu discernământ l-a considerat, prin vot liber, întemeiat”, a scris Liviu Voiculescu pe Facebook.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis definitiv, în aprilie 2019, trimiterea spre rejudecare Tribunalului Dolj a dosarului în care preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, este acuzat, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.
Tot în şedinţa de joi a BPJ al PNL Olt au fost validate excluderile membrilor de partid, printre care patru primar şi doi viceprimari, în urma rezultatelor obţinute de aceştia la europarlamentare. Ion Prioteasa, primarul din Scorniceşti care simpatizează cu Pro România, Marian Gulie din Izbiceni (PSD), Valeriu Măndescu din Pleşoiu (PSD) şi Paul Mandea din Vulpeni (PSD), sunt edilii excluşi din PNL.
Totodată, au fost excluşi din partid şi îşi pierd mandatele toţi cei patru consilieri PNL din comuna Pleşoiu şi trei din patru aleşi locali liberali din comuna Vulpeni.