Doi şoferi s-au luat la bătaie, marţi seara, în Slatina, după un incident petrecut în trafic, la ieşirea din parcarea Finaţelor spre strada Arcului.

Potrivit poliţiştilor, totul a început după ce un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetăţean italian, care a ieşit din parcarea Finanţelor n-ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un român în vârstă de 27 de ani, care venea dinspre intersecţia cu bulevardul A.I. Cuza.

Şoferul român de pe drumul cu prioritate a oprit şi i-a reproşat celuilalt gestul, cei doi luându-se la bătaie până la urmă.

 

„Polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiul Slatina, în timp ce patrulau pe strada Arcului din municipiul Slatina, au observat o altercație între mai multe persoane. Polițiștii au intervenit de îndată pentru a aplana conflictul. Din primele verificări a reieșit faptul că acest conflict a fost spontan, fiind declanșat pe fondul unor neînțelegeri in trafic.În altercație au fost implicate trei persoane, două dintre acestea fiind transportate la spital. Polițiștii încă sunt la fața locului continuând cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

În unul dintre autoturismul italianului se afla şi un alt tânăr, din Hunedoara, în vârstă de 29 de ani. În zonă au ajuns echipaje de la Poliţie, Ambulanţă şi SMURD.

 

La spital au ajuns doi dintre protagoniştii scandalului.

„Echipajele medicale au asistat la fața locului trei pacienți, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, cetățean italian, conștient, cu traumatism cranio-facial, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Brad, județul Hunedoara, conștient, cu dureri la maxilar și excoriații la cotul stâng și un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Slatina, cu excoriații la genunchiul drept și traumatism la nivelul membrului superior drept. Bărbatul în vârstă de 56 de ani și cel în vârstă de 26 de ani au fost transportați la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Slătineanul a fost amendat cu suma de 1.000 lei.

Articolul precedentDIICOT, solicitare către Primăria Caracal. Ce vor sa afle procurorii despre criminalul Dincă
Articolul următorDEZERTARE din partidul lui Tăriceanu. Şefa organizaţiei de femei din Olt, demisie