Fostul preşedinte al echipelor din Liga a III-a, Sportul Vişina şi FC Balş, Ion Aldea, a decedat miercuri, în jurul orei 20.00, la vârsta de 68 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Acesta se întorcea de la meciul din Cupa României, Avântul Oporelu-Iancu Jianu.

Ion Aldea, observator în cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Olt, se întorcea de la meciul din Cupa României, Oporelu-Iancu Jianu, când i s-a făcut rău. Ceilalţi arbitri din brigada delegată la acel joc au sunat la 112, pentru a solicita ambulanţa, scrie gazetanoua.ro.

„Eram cu toţii în maşină, ne întorceam de la meciul din Cupa României, iar pe drum i s-a făcut rău. Am sunat la 112, ne-am continuat drumul pentru a nu pierde timp şi ne-am întâlnit cu ambulanţa în zona Catedralei, din Slatina. A fost preluat de cei de pe Ambulanţă, care au început manevrele de resuscitare. Este şocant ceea ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru gazetanoua.ro, Valentin Creţu, arbitru la meciul de la Oporelu.

În ciuda eforturilor cadrelor medicale, Ion Aldea nu a putut fi readus la viaţă.

„Este vorba de un pacient, în vârstă de 68 de ani, care a fost transportat cu maşina de alţi prieteni. A fost soclicitată ambulanţa la 112, s-au întâlnit la ieşirea din Slatina, spre Craiova, pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator. S-au făcut manevrele de resuscitare şi nu a răspuns pozitiv. A fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, care va stabili cauzele decesului”, a declarat Alin Dinu, purtător de cuvânt Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.

În urmă cu câţiva ani, Ion Aldea a scris o carte în care a împărtăşit experienţele petrecute pe terenul de fotbal, care se intitulează „Fotbalul, binecuvântare şi blestem”.

gazetanoua.ro

Articolul precedentObligați de polițiști, patronii teraselor din Slatina intră în legalitate
Articolul următorANAF se mobilizează să restituite rapid toate taxele auto. Peste 3.000 de plăți în 3 zile, în Olt