A fost semnat contractul de proiectare și execuție al proiectului „Investiţii integrate pentru creşterea mobilităţii în oraşul Corabia”, în valoare de aproape 23 milioane lei.
Potrivit primarului Iulică Oane, este un proiect în valoare de 22.871.502,50 lei, care va permite administrației să repare trotuarele din oraş, aflate într-o stare accentuată de degradare.
Obiectivul general al proiectului vizează cresterea mobilităţii urbane în oraşul Corabia, prin dezvoltarea unui sistem de transport modern integrat, accesibil şi durabil, care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon.
Principalele lucrări de intervenţie, din cadrul proiectului, vor fi:
– amenajarea de parcări de scurtă durată pentru biciclete: 15 locații pe străzile Cuza Vodă, Roșeți, T. Vladimirescu, Grivița Roșie și b-dul 1 Mai. O locație va cuprinde mai multe elemente specifice care sunt necesare parcării bicicletelor pe termen scurt;
– înfiinţarea sistemelor de închiriere a bicicletelor – sisteme de bike-sharing (sbs), se vor realiza 2 zone de parcare a bicicletelor de lungă durată, de unde acestea se pot și închiria, fiind poziționate astfel: b-dul 1 Mai tronson 1 – b-dul 1 Mai tronson 2;
– piste de cicliști pe o lungime totală de 11.044 ml pentru următoarele străzi: bld. bucurești, b-dul. 1 mai, b-dul. Nicolae Titulescu, str. C.A. Rosetti, str. Frații Golești, str. Mihail Kogălniceanu, str.Ștefan cel Mare;
– amenajarea de treceri pentru pietoni. Pe fiecare sens de circulație înainte de trecerea de pietoni se vor amenaja „speed-bumpere” pentru încetinirea vehiculelor și pentru evitarea accidentelor;
– intervenții la infrastructura pietonală pe o lungime de aproximativ 30 km, reabilitarea și lărgirea trotuarelor existente;
– marcaj rutier pentru reconfigurarea parcărilor așa încât autovehiculele să nu mai poată parcă în zona colțurilor intersecțiilor afectând vizibilitatea din intersecții și punând în pericol pietonii și cicliștii.