Reprezentanţii asocierii de firme, care execută lucrările la Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, spun că fac tot posibilul să finalizeze centura Balşului, până la finalul anului viitor.
Victor Constantinescu, reprezentantul Tehnostrade, spune că pe traseul centurii Balşului urmează să fie construit şi un pod de 550 de metri, iar procesu de construcţie ar putea să ia mai mult timp.
„Acest proiect este împărţit în două loturi, iar fiecare lot are 24 de luni pentru execuţie. Nu vom depăşi aceste 24 de luni de execuţie, nici pe Lotul 1 şi nici pe Lotul 2. Facem tot posibilul să terminăm, anul viitor, varianta de ocolire a Balşului. Tehnic, încercăm! Chiar dacă nu sunt blocaje financiare, este acel pod de 550 de metri pe care nu putem fi convinşi că îl vom termina”, a declarat Constantinescu.
Centura de ocolire a oraşului Balş se află pe Lotul 1 al Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, lucrările fiind începute de mai multe luni.