Numărul de locuri pentru susținerea probei practice a examenului în vederea obținerii permisului de conducere aferent categoriei B se va suplimenta zilnic cu 12 locuri, începând cu data de patru martie.

Potrivit unui comunicat de presă, prefectul Silviu Neacşu a solicitat continuarea delegării unui poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, astfel încât timpul de aşteptare dintre porba teoretică şi cea practică să fie redus.

Această măsura a fost luată încă din anul 2018, când lucrători de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt au fost delegați la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, în vederea reducerii timpului de așteptare dintre proba teoretică și cea practică.

„Astfel, începând cu data de 4 martie 2019 se va suplimenta zilnic, cu 12, numărul de locuri pentru susținerea probei practice a examenului în vederea obținerii permisului de conducere aferent categoriei B”, se arată în comunicatul citat.

Articolul precedentDoi bărbaţi din Olt, urmăriţi internaţional pentru proxenetism şi furt. Au fost găsiţi de poliţiştii dintr-un judeţ vecin
Articolul următorBazinul Didactic de Înot din Slatina, program prelungit din martie. Motivul