Vicepremierul Paul Stănescu a venit să voteze la Slatina, pentru a-și spune punctul de vedere și la referendumul local, ce propune schimbarea denumirii județului. La ieșirea de la urne, Paul Stănescu și-a exprimat convingerea că prezența la vot va crește considerabil mâine.

Paul Stănescu a ajuns la Slatina la ora 14.00 și a vrut să voteze atât la referendumul local cât și al cel național. A schimbat câteva cuvinte cu membrii secției de votare, a intrat în cabină, iar după ce a pus buletinele ștampilate în urnele de vot a explicat importanța celor două referendumuri. „Cred că e un vot istoric atât pentru prezent, dar și pentru generațiile care vin după noi. Eu am fost educat în spiritul valorilor românești, cu mamă, cu tată, mi-am întemeiat o familie alături de soția mea, avem copii și nu pot să votez decât în acest spirit și în spiritul conștiinței mele, ca familia să fie bărbat și femeie. Și cred că în spiritul acesta ar trebui să vină toți cetățenii români să-și exprime votul, pentru că asta înseamnă democrație: ca toți toți cetățenii români să vină și să voteze astăzi la acest referendum”, a declarat Paul Stănescu.

El i-a îndemnat pe oameni să își spună punctul de vedere și despre schimbarea denumirii județului, propusă  în cadrul referendumului local. „Cred că în Anul Centenarului este foarte important pentru toți locuitorii să votăm nu neapărat schimbarea  numelui județului, alături de Olt să adăugăm sintagma Romanați, pentru că asta nu ne poate face decât mai puternici atât spiritual cât și cultural, artistic. Și cred în primul rând că e vorba despre o reparație morală și istorică vizavi de toți cetățenii care sunt în dreapta Oltului. Eu sper că acest lucru se va înfăptui astăzi. Toată lumea trebuie să știe că toate documentele, indiferent dacă adăugăm sintagma Olt-Romanați, vor fi schimbate la termen. Eu sunt convins că la finalul acestui referendum și a legii din Parlament județul se va numi Olt-Romanați, un județ mult mai puternic din toate punctele de vedere”, a mai adăugat Stănescu.

Vicepremierul a spus că se așteaptă ca mâine să fie înregistrată o prezență la vot mult mai mare decât astăzi. Până al ora 14.00, în secțiile de votare din Slatina se înregistra o prezență medie la vot de 3%.

Articolul precedentPrimarul Slatinei, Emil Moț, la vot: „Am doi copii și aș vrea ca și ei, la rândul lor, să aibă copii”
Articolul următorMandat de arestare pentru șoferul TIR-ului încărcat cu țigări de contrabandă, răsturnat la Colonești