Aproximativ 300 de angajaţi TMK Slatina protestează, joi, în faţa sediului Guvernului României, după ce derogarea emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de la sancţionarea societăţilor cu capital rusesc de care beneficia compania se apropie de expirare.

Protestatarii reclamă că nu s-a reuşit deblocarea conturilor TMK Artrom de către Guvernul României prin emiterea Ordonanţei de urgenţă promisă, în vederea efectuării de plăţi esenţiale pentru continuarea activităţii comerciale a societăţii, respectiv pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor, plata furnizorilor şi a instituţiilor de credit.

 

Ei mai reclamă şi că nu s-a intervenit pentru scăderea preţului energiei electrice la un nivel rezonabil pentru continuarea activităţilor specifice de producţie, un alt factor de risc ce afectează grav întreaga economie.

 

În luna aprilie, TMK Artrom a primit de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) o derogare de la decizia de sancţionare a societăţilor cu capital rusesc, prin care societatea care activează la Slatina şi Reşiţa a putut să facă, printre altele, importuri şi achiziţii necesare pentru activitatea economică.

 

TMK Artrom avea conturile blocate ca urmare a sancţiunilor impuse Rusiei şi oamenilor de afaceri apropiaţi Kremlinului. Printre aceştia se numără patronul TMK, Dimitri Aleksandrovici Pumpianski, care între timp ar fi cedat acţiunile.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCulisele Statului Paralel | Avocat: Decizia CCR o scapă pe Elena Udrea în 2 dosare
Articolul următorCod galben de instabilitate atmosferică. Unde se întâmplă