O furtună puternică a lovit Slatina, duminică noapte, oamenii fiind avertizaţi prin sistemul RO-ALERT să se adăpostească.

Mesajul transmis prin RO-ALERT avertizează asupra intensificărilor puternice ale vântului ce pot depăşi 100-120 kilometri pe oră şi vijelie puternică, în intervalul 23.45 – 1.00.

În Slatina, mai multe crengi au fost rupte şi au căzut peste maşini, însă până la ora transmiterii acestei ştiri nu au fost înregistrate evenimente mai grave.

O avertizare cod portocaliu de vijelii şi grindină a fost emisă, duminică, pentru mai multe judeţe din sud-vestul ţării, printre care şi judeţul Olt.

Avertizarea este valabilă în intervalul 7 iulie, ora 18.00 – 8 iulie, ora 6.00, fenomene vizate fiind intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină

Potrivit avertizării, în intervalul menționat, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi și în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină.

Articolul precedentZilele Slatinei s-au încheiat cu Lidia Buble și Connect-r- VIDEO
Articolul următorVijelia a făcut prăpăd în Olt- acoperișuri smulse de vânt, copaci căzuți peste mașini- VIDEO