După mai multe ședințe de consiliul local în care au așteptat fără succes să le fie împărțit islazul comunal, fermierii din Coteana se revoltă. Astăzi au protestat la sediul PNL, nemulțumiți că cei cinci consilieri locali liberali din comună nu au aprobat proiectul de hotărâre care să le permită să iasă cu vitele la pășunat. Fermierii spun că ei nu fac politică și nu înțeleg de ce aleșii locali vor să facă opoziție cu orice preț. „Dintre crescătorii de animale care am fost acolo nu are niciunul treabă cu politica. Cei de la PNL cum am intrat pe ușă ne-au și întrebat: «De la ce partid sunteți?». I-am spus că nu suntem de la nici un partid, ca suntem crescători de animale, ne chinuim cu animalele”, a spus Victor Dorobanțu, fermier din Coteana.

În ultimii doi ani, crescătorii de animale au pierdut sume importante de bani din cauza consilierilor liberali. „Ei nu vor să ne dea islazul pentru că sunt certați cu primarul, iar consecințele trebuie să le suportăm noi, crescătorii de animale. Eu anul trecut am pierdut 500 de milioane, anul acesta pierd 600, pentru același lucru: statul îmi dădea islazul și ei nu mi l-au acordat. Eu o să mă duc să-i dau în judecată. Au mai dat și alte comune în judecată și au câștigat”, a mai spus fermierul din Coteana.

Liderul liberalilor olteni, Liciu Voiculescu a precizat că nu va interveni în deciziile pe care le iau aleșii locali din Coteana. „Este o discuţie la Coteana, dar eu nu pot să intervin în decizia consilierilor locali pentru că am încredere în ei şi, dacă nu au votat pentru, înseamnă că au şi argumente”, a spus Voiculescu.

Fermierii din Coteana sunt deciși să participe la ședința consiliului local de mâine, în care, speră ei, îi vor convinge pe aleșii liberali să aprobe împărțirea islazului.

 

Articolul precedentTeren de sport cu tribune, aparate de fitness și jocuri de lumini pe alei, atracțiile noului parc din Slatina
Articolul următorDupă gripă, amenință varicela. Două focare confirmate în unități de învățământ din Slatina și Balș