34,32% dintre absolvenţii olteni de clasa a XII-a au reuşit să ia note de trecere la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.
Oltul se înscrie printre cele nouă judeţe din ţară cu promovabilitate de peste 30%-
Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate la centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
Contestaţiile au putut fi depuse sâmbătă, 1 septembrie, până la ora 16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 6 septembrie.
66,62% este procentul de promovabilitate a examenului de bacalureat, prima sesiune, înregistrat de elevii din judeţul Olt, după rezolvarea contestaţiilor.