35 de copii din Slatina merg, începând de miercuri, la Creşa nr. 4 din municipiu, autorităţile locale pregătind imobilul pentru respectarea tuturor normelor sanitare şi de distanţare socială.

 

Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina, Nora Popescu, a explicat în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la Olt Tv de ce este deschisă doar o singură creşă.

„Am decis să deschidem o singură creşă, acolo unde putem să gestionăm noi totul. Sunt 35 de locuri puse la dispoziţie, dar doar pentru copiii care sunt deja înscrişi în anul şcolar 2019-2020. Pentru că sunt multe măsuri de pus în aplicare, a trebuit să luăm personalul din toate creşele”, a explicat Nora Popescu.

Reprezentantul municipalităţii a explicat traseele pe care părinţii şi copiii trebuie să le respecte, atunci când vin la creşă.

„Am stabilit trasele din curte. Părinţii nu vor putea să intre în incinta creşei. De la poartă şi până la intrarea în clădire au fost marcate trasele dus şi întors şi distanţarea de doi metri, în aşa fel încât să nu existe aglomerarea de persoane. Când ajunge la uşă, părintele şi copilul va fi întâmpinat de trei echipe care vor face triajul epidemiologic. Încercăm să nu se creeze aglomeraţie şi nici părinţii să nu aştepte. Copil trebuie să aibă asupra sa doar hăinuţele de schimb, nu jucării, nu alimente. Copilul ajunge la vestiar, fără părinte, iar de acolo este preluat de alte persoane şi dus la grupă”, a mai declarat Nora Popescu.

Fiecare copil va avea masa sa, scaunul său şi salteaua sa, dar şi propria cutie cu jucării.

„Pentru a se respecta distanţarea socială, s-a stabilit ca fiecărui copil să i se aloc 4,5 metri pătraţi. Norocul nostru este că sunt clasele destul de mari şi din nouă copii care ar fi fost normal la grupă, am ajuns la şapte copii. La clasă, s-au pus măsuţele în aşa fel încât să fie cât mai departe una de alta, lângă fiecare măsuţă există câte un scăunel şi o saltea, pentru a-i crea copilului un spaţiu propriu de joacă şi să nu intre, pe cât posibil, în contact cu ceilalţi. Am adus mai mult personal tocmai pentru a avea o cât mai bună supraveghere a lor. Nu trebuie să-şi împrumute jucării, fiecare copil are setul său.  Din momentul în care copilul este la grupă, supraveghere este atât pentru joacă, dar şi pentru igienă”, a mai declarat Nora Popescu.