Cadourile donate de slătineni în cadrul campaniei Primăriei Slatina „Şi tu poţi fi Moş Crăciun” au ajuns la destinatari, în Ajun.

Campania umanitară „Și tu poți fi Moș Crăciun” s-a desfăşurat în perioada 9-24 decembrie 2019. Scopul acestei acțiuni a fost acela de a aduce magia Sărbătorilor de Iarnă și un zâmbet pe chipul copiilor greu încercați de soartă.

Donaţiile s-au putut face la căsuța lui Moș Crăciun din cadrul Târgului de Crăciun în parcul Tineretului.

Slătinenii au donat:

articole şcolare: cărți, caiete de scris, rechizite, un ghiozdan, un penar sau orice altceva;

articole de îmbrăcăminte: o bluză, un hanorac, o pereche de pantaloni sau blugi, o rochiţă, un pulover sau orice altceva de acest fel;

jucării adecvate copiilor cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani;

orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii voştri sau de care v-aţi fi bucurat voi dacă eraţi în locul lor;

„În urma campaniei ’Și tu poți fi Moș Crăciun’ toate cadourile donate de slătineni la Casuța lui Moș Crăciun au ajuns împreună cu Moșul la copilași. Vă mulțumim încă o dată pentru generozitate și gestul frumos!”, au transmis oficialii Primăriei Slatina.

Articolul precedentKickboxing şi lupte în cuşcă, într-o gală organizată la Slatina
Articolul următorIMPACT între o maşină şi o motocicletă. Trei persoane la spital